Jump to content

Leaderboard

Popular Content

Showing content with the highest reputation since 02/12/2023 in Posts

  1. Precum spune și titlul acestui subiect, forumul are nevoie, de personal pentru buna desfășurare a forumului, dar și pentru ajutor în dezvoltarea comunității noastre. Campania va fi deschisă mereu când avem un număr de personal extenuat și avem nevoie de alți Moderatori. Toți membrii de pe forum au permisiunea de a aplica în această campanie, în afară de personale care au interzis la noi pe comunitate din cauza unor calamități provocate, sau unor situați de dificultate indiscutabile. Membrii care doresc să aplice la această campanie, sunt rugați să fie atenți să nu fii făcut 'Multiple Accounts' sau săvârșind alte lucruri împotriva regulamentului sau a comunității noastre. Toți membrii sunt rugați să completeze corect și serios modelul de cerere. Membrii care aplică trebuie să cunoască ce trebuie să facă un membru Moderator cât în calitate de profesionalism cât și cea de disciplină de bună purtare. Nu se creează alt topic, ci completați modelul și răspundeți tot în acest post cu modelul completat. Cum te numești, ce vârstă ai și de unde ești?: De ce vrei să te alături comunități noastre?: Ce categorie dorești să moderezi, să ai grijă de ia?: Cum vei avea grijă de categoria pe care o vei Modera?: Descrie-te personal în minim 2-3 rânduri: Modalitate de contact(STEAM/FB/E-mail): Alte precizări:
    4 points
  2. Cei ce doresc să ajute sunt rugați să voteze în fiecare zi serverul de TeamSpeak 3 al comunității Link: Vote | CSBOOST.NET Odata dupa ce ati votat lasati un reply acestui topic cu Votat !
    2 points
  3. Salutare, te am văzut aseară pe teamspeak3. Acceptat, sa mi lași nume și pw pe teamspeak3 diseară. T/C.
    2 points
  4. Prenume » Alexandru ▪︎ Vârsta » 22 de ani ▪︎ Locația » Craiova ▪︎ Ocupație » repar fiare vechi ▪︎ Hobby-uri și pasiuni » fiarele și cs 1.6 ▪︎ Modalitate de contact » Discord și Whatsapp ( le las dacă e nevoie) ▪︎ De unde ai auzit de DreamLife » de la @badGirl ▪︎ O poză cu tine (opţional) » ▪︎ Acordă o notă comunității » Nu am apucat sa o explorez da arata bine. ▪︎ Alte detalii » Salutare și bine v-am găsit.
    2 points
  5. Eu voi scrie ceva si urmatorul este obligat sa dea like/inimioară si sa scrie"AM DAT " !
    2 points
  6. Daca stiai ce ai de facut ca admin, puteai foarte simplu sa ii dai gag lui Simba si încheiai tot. Din poze se vede ca nu ti-am zis absolut nimic, tu ai sărit si te-ai deranjat de faptul ca eu doar am râs. Crezi ca daca esti admin esti sef pe server? Vezi ca nu. Nu zbori asa pe oricine ca asa ai tu chef sau nu stai bine cu nervii. Din cauza ta se pot pierde jucători. In viata reala ca si in cea virtuala dai de fel si fel de oameni si trebuie sa stii cum sa te comporți cu fiecare in parte, si da, poate ca trebuie sa accepti si mizerii, macar asa dai semne de bun simt, educatie si înțelepciune la cei 35 de ani ai tai. Si nu cred ca m-am tras cu nimeni de sireturi, nici cu tine chiar. Avem dreptul sa ne dam cu părerea fie negativa sau pozitiva, suntem oameni, schimbam cuvinte, ce Dumnezeule? Nu dam in cap...
    2 points
  7. https://imgur.com/a/m2Vb1nS Domnul Simba care intra pe sv si sufera la cei care au vip si la admini ca de ce avem double jump are tot timpul ceva de comentat. i-am spus frumos ca preturile pentru vip sunt postate si poate oricand sa discute cu ownerii. 50 de lei pentru un vip nu sunt un capat de tara decat daca esti sarac lipit pamantului cu super glue. din discutia care s-a iscat inaptul incepe sa injure si ma face prost... Domnisoara (care bine inteles ca nu stiam ca este domnisoara) a inceput sa ii tina isonul si sa ii cante in struna cu simpatie si comentarii care nu sunt la locul lor. Sunt foarte sensibil cand vine vorba de modul in care playerii trateaza adminii. Sunt constient ca am folosit un limbaj licentios cu domnisoara in discutie nestiind ca este fata, dar raportat la situatie trebuie sa imi spuneti daca noi ca admini trebuie sa suportam mizeriile acestor playeri care intra pe sv si daca trebuie sa acceptam aceste ofense care sunt aduse celor care ar trebui sa fie considerati autoritati pe server. Black Atlass, recomand pe viitor sa nu te mai tragi de sireturi cu oamenii cu care nu ai tangente. parerile tale ti le tii pentru tine. Am sa mai lucrez la limbaj dupa discutia avuta cu old si Janau. Multumesc.
    2 points
  8. Te rog sa respecti pe care il ai la dispozitie
    2 points
  9. Regulament Bucuresti !! Regulament playeri/admini: Respectati adminii prezenti pe server si ceilalti jucatori ! In cazul in care aveti careva nelamuriri sunteti invitati pe forum . Plangerile dvs. fata de anumiti admini le faceti deasemenea pe forum . Aveți la dispoziție maxim 24 de ore să faceți cerere de unban după ce ați fost banați altfel cererea nu va fi luată în considerare. Păstrați un limbaj adecvat pe server ( Sancțiune Gag / Kick / Ban 2 ore . ) Pe p_bycastor nu aveți voie să stați în grotă ( Sancțiune Slay / Ban 30 minute . ) Jucătorii suspectaţi de cheat se anunţă pe U@ / / report pe "T" urmat de numele jucătorului ( Sancţiune Gag 5 minute . ) Nu daţi retry după ce aţi primit gag ( Sancţiune Ban 2 ore . ) Este interzisă folosirea de script-uri no-recoil sau ninja defuse mai numită și silent-defuse. ( Sanctiune Ban Permanent . ) Este interzis sa abuzati de rolul parasutei in joc cu scopul maririi vitezei fata de alti playeri. Aici adaugam desigur si Bhop-ul, Ground Strafing, SGS, AltMovement, Side Walking, BGS sau alte modalitati de movement ce va pot creste viteza. Mai mult decat atat sunt interzise si scripturile sau software-urile ilegale ce va pot ajuta sa practicati aceste tipuri de miscari cu scopul de creste a vitezei. ( Sanctiune Kick / Ban 2 ore / Ban permanent . ) Este interzisa reclama sub orice forma! ( Sanctiune Ban Permanent . ) Sunt interzise Hackurile ( BadBoy , Silent Aim , Wall ,etc ) ( Sanctiune Ban Permanent . ) Cei ce nu respecta regulamentul , vor fii sancționați. Regulament administrativ: Respectati jucatorii ! Nu abuzaţi de gradul pe care îl deţineţi. Schimbarea nick-ului de admin este permisă o singură dată pe lună Gradul primit printr-o cerere acceptată de admin este Helper . Gradul maxim la care puteți ajunge prin Cerere Upgrade este Co-Owner . Nu înmânaţi accesul de pe serverul unei alte persoane veţi rămâne fără admin ! Este interzisă folosirea comenzilor pe voi înşivă. Când schimbați harta folosiți doar litere mici jucători altfel nu pot descărca harta iar serverul se va golii Dacă un admin joacă cu cod îi faceți demo și anunțați unul dintre Fondatori Serverului . Fiecare admin are obligația de a avea BanList. Postați în banlist de fiecare dată când dați un ban permanent Nu dați ban fără dovezi doar dacă codul este foarte evident (de exemplu: aim) Glumele între admini / jucători sunt permise atâta timp cât vă permiteți și nu întreceți măsura. Nu daţi la vot hărţi care au mai fost jucate.Folosiţi /harti pentru a vedea ultimele hărţi jucate. La intrebarea " Ai citit Regulamentul " de la Cerere Admin raspunsul este " dmlbuc" Comunicați cu adminii prezenți pentru votul PE care urmează să-l dați. Folosiţi comanda amx_votemapmenu pentru a da vote. Votul se dă în ultimele 10 minute rămase din timpul hărții și harta se schimbă în ultimele 3 minute Jucaţi hărţi care sunt pe placul jucătorilor altfel vor ieşi iar serverul va sta gol. Nu vă băgați peste alt admin . Exemplu: x îi dă gag lui și dar se trezește z să-i scoată gag-ul pentru că-i este prieten. Când intrați pe server și vreți să salutați folosiți Y nu amx_say pentru că faceți lag / spam. Comanda amx_say se folosește de maxim 2 ori pentru a nu face lag. Nu aveți voie să scoateți ban-uri dacă nu sa făcut cerere de unban Nu folosiți motive de genul(shh,taci,mars) când dați gag ci doar limbaj , reclama , spam ori prescurtările lor. Nu folosiți motive de genul(pa,adio,jet,etc) ci scrieți exact motivul pentru care a luat ban . Pentru limbaj vulgar se da gag 10 minute urmat de ban 2 ore pentru continuarea limbajului vulgar Comanda de screenshot ( amx_ss ) executa 4 poze in format BMP 4 normale + 1 Alba Demo-urile trebuie sa contina minim 3 runde (exceptie cazurile in care hack-ul este clar), in caz contrar veti fi sanctionati. Nerespectarea Regulamentului duce la sanctiunii ( Remove / DownGrade / Suspend / Avertisment ) La 3 avertismente primiti -1 Grad
    2 points
  10. O sa primești unban, dacă nu îți scoate niciun admin banul o sa-ti scot eu când ajung acasa! T/C PS: A primit Unban
    2 points
  11. Salut! Incerc sa te gasesc pe GameTracker dupa nick-ul scris de tine mai sus, insa nu apari.
    1 point
  12. Bine ai venit, moldovene! Te salut de la Botoșani😘
    1 point
  13. Informatii despre Ban Nume: Баба ВуНа IP: 77.70.107.188 Motiv: 0 kybo Timp de Unban: Ban Permanent Nume Admin: AnTyDoT Admin SteamID: STEAM_0:1:763502978
    1 point
  14. vld? cam ce inseamna la tine cei 7 ani de acasa? a jignit kybo sau ceva in spusele de mai sus? iar legat de cerere, daca voua vi se pare normal ca un admin sa dea gag pe server doar pentru ca ''asa poate el'', e clara treaba! zi frumoasa sa aveti!
    1 point
  15. De ce se afirma alti admini care nici macar n-au fost pe sv in mom respectiv sa aiba discutie la topicu asta? Lsm frt cu asta din spusele altora, yonel ala v-a spus voua hata ca nush ce l-am luat la sto pe antydot ala de ne-a dat gag, daca tot sustine asta astept sa vina si cu dovezi Dovezile mele sunt clare si postate mai sus Astept sa raspunda reclamatul, nu altii ca n-are avocati, e baiat mare se descurca si singur Unii admini au grad pe sv doar de dragu de-al avea ca in rest sunt 0 nada le e frica sa dea ban S-a facut abuz de admin, suferinta, el da gag ca poate, bv sefule csz esti nr1! N-am treaba cu ce-a facut x / y. Scurt si la obiecta eu si denis am cerut sa fie verificat/ banat un jucator, el in loc sa se impuna sau sa-l ajute pe ala sa faca WG ca cica nu stie, statea si se ruga de el, in timp ce se lua de noi si ne dadea GAG! Nimic altceva de obiectat Daca tot o dam in drame si-n d-astea am 50 de poze facute pe sv asta si 20 de wg-uri da le-am dat la cerere pe fiecare si n-am stat sa comentez. Mai devreme doar ce mi s-a cerut un WG, poftim va las link aici sa va lamuriti : https://www.wargods.ro/wcd/report.php?id=2803602
    1 point
  16. Respecta modelul! Topic closed
    1 point
  17. Acceptat, imediat îți pun și accesul.
    1 point
  18. Esti constient ca pentru flooding si offtopic se ofer suspend?
    1 point
  19. ▪︎ Prenume » Cosmin-Ionuț. ▪︎ Vârsta » 23 ani. ▪︎ Locația » Tulcea / Constanța. ▪︎ Ocupație » Facultate. ▪︎ Hobby-uri și pasiuni » Gaming, photoshop. ▪︎ Modalitate de contact » https://steamcommunity.com/id/cosmintxc / cosmins. - discord ▪︎ De unde ai auzit de DreamLife » De la vțm @badGirl. 🤎 ▪︎ O poză cu tine (opţional) » ▪︎ Acordă o notă comunității » 10, că e vțm aici. 😂❤️ ▪︎ Alte detalii » Săru' mâna tuturor.
    1 point
  20. Acceptat, te aștept ts sa mi lași nume și parolă pe teamspeak3. T/C.
    1 point
  21. Salut și bine ai venit.
    1 point
  22. Welcome. Ședere plăcută!
    1 point
  23. Te rog sa completezi modelul urmator!
    1 point
  24. Salut , din partea mea eu sunt Pro Unban sa mai merite o sansa
    1 point
  25. 1 point
  26. "N am ce sa vorbesc cu voi" ai dat o in copilarisme. Respins. T/C.
    1 point
  27. O sa asteptam si raspunsul lui de_belea, daca pana maine nu raspunde o sa fie sanctionat!
    1 point
  28. Vreau sa văd activitate TS.
    1 point
  29. 1 point
  30. Nostalgici - Buna ziua, aici e clubul nostalgicilor? - Da, dar nu mai e ce-a fost...
    1 point
  31. La secție Doi hoți au fost prinși și duși la secția de poliție. La interogatoriu sunt intrebați: - Unde locuiți? - Știți, eu nu am un domiciliu... - Bine, dar dumneavoastră, zise el, uitandu-se spre celălalt hoț, unde locuiți? - Vis-a-vis de dumnealui!
    1 point
  32. Blonda și internetul Blonda: - Nu pot să intru pe internet. Suport tehnic: - Ați folosit parola corectă? Blonda: -Da, sigur. Am văzut-o la colega mea... Suport tehnic: - Puteți să-mi spuneți ce parolă era? Blonda: - Cinci steluțe...
    1 point
  33. Un scoțian Un scoțian revenit în satul natal după 20 ani este întâmpinat de către cei trei frați ai săi care aveau niște barbi lungi pînă la pămînt. Omul, extrem de mirat: - V-ați schimbat religia, ce-i cu bărbile astea la voi? - Nu, dar când ai plecat ai luat și lama de bărbierit cu tine....
    1 point
  34. Română REGULAMENT - Se pot posta numai 5 piese muzicale în fiecare zi (24ore). - Playlist-urile inactive de 7 zile vor fi închise. - Vă puteți face singuri playlist-urile. - Titlul playlist-ului trebuie să fie: "[Playlist] • Nume". - Puteți posta numai în playlist-ul dvs. - Nu este permis să postați aceleași piese muzicale. Încălcarea oricărei reguli de mai sus poate duce la sancțiuni. Staff-ul DREAMLIFE își rezervă dreptul de a modifică acest topic de câte ori este nevoie fără a anunța în prealabil. English REGULATIONS - Only 5 songs can be posted each day (24hours). - 7-day inactive playlists will be closed. - You can make your own playlists. - The title of the playlist must be: "[Playlist] • Name". - You can only post to your playlist. - You are not allowed to post the same music tracks. Violation of any of the above rules may result in penalties. DREAMLIFE staff reserves the right to change this topic whenever necessary without prior notice.
    1 point
  35. REGULI CERERE DNS Nu acceptăm servere gazduite in firme fantoma ! Nu acceptam servere care nu au un minim de 10 playeri zilnic ! Nu acceptam servere sub 24 de sloturi si care nu sunt gazduite pe portul default al jocului ( CS 1.6 / CS:GO ) ! Nu oferim canal pe teamspeak3 decat daca ai un minim de 3 utilizatori zilnic ! Beneficii Acces total de editare asupra secțiunii dumneavoastră. ( adăugare / editare / ștergere categorii și / sau manageri pe secțiune ) Model DNS dorit ( nume.dreamlife.ro ) : IP server : Firma unde este găzduit serverul : Mod de joc : Modalitate de contact : Link gametracker : Informații Suplimentare După aplicarea afilierii dumneavoastră, numele serverului trebuie să corespundă cu numele ales în cererea de afiliere. Dacă cererea dumneavoastră este acceptată, vă rugăm să deschideți un tichet pentru crearea categoriilor principale.
    1 point
×
×
  • Create New...